Thursday, September 27, 2018

Arta 2


De-a lungul anilor au existat trei amplasamente care au purtat numele de cinema Arta, şi anume:
-         pe Şoseaua Crângaşi, nr. 42 (in zona intersectiei cu strada 9 Mai), de la 1 aprilie 1941 şi până în anul 1942 când revine la fostul nume de cinema Crângaşi.


Sală de cinematograf existentă încă din anii 1926-1930 sub numele de cinema Crângaşi; în 1931-1933 cinema Crângaşi-Grant, în 1934 cinema Bocacio, dar şi din nou cinema Crângaşi-Grant, şi de luni, 2 decembrie 1935-mai 1938 cinema Dory.
Din mai 1938 se va numi cinema Doina până în anul 1939 când revine la denumirea de cinema Grand (Grant), denumire care se păstrează pe tot parcursul anului 1940 şi până la sfârşitul lunii martie 1941.
De la 1 aprilie 1941 sala se va numi cinema Arta până în anul 1942 când revine la fostul nume de cinema Crângaşi până în anul 1949 când revine la denumirea de cinema Doina.
Totuşi, înainte de naţionalizarea din 1948 cinematograful este închis urmare a unei explozii la atelierul ce se afla în aceeaşi clădire şi pe întreg parcursul anului 1949 se discuta despre demolarea lui.
Ateneul Nicolae Bălcescu refuză preluarea sălii de cinematograf din Şoseaua Crângaşi, nr. 42, astfel încât tot în anul 1949 sala este cedată Direcţiunii Aşezămintelor Culturale.
Se va numi cinema Constantin David în anii 1954 – 23 septembrie 1963 pentru a reveni la denumirea de cinema Crângaşi în 24 septembrie 1963 şi până prin anii 80 când a fost demolat (chiar dacă nu mai apărea în programele de filme încă de prin 1977).

Sala avea 247 de locuri, din care 50 pe bănci comune, în faţă, iar celelalte pe scaune. Mai târziu, prin anii 70, sala avea 280 de locuri.

În imediata apropiere a sălii se afla şi grădina-cinema cu 190 de locuri care prin anii 70 funcţiona sub numele de grădina-cinema Crângaşi.

Proprietar al sălii în anii 1934-1945 a fost doamna Niculina NICULESCU, iar antreprenori au fost următorii:
-         Constantin GĂLAN, în 1934-1935;
-         Friedrich GRANIERER, în 1935, atunci când se numea cinema Dory;
-          Tobias HIRSCHENSOHN, Isac BOVERMAN şi Nicolae BURMAS în anii 1936-1937, când s-a numit tot cinema Dory;
-           Maria TEODOSIU, în 1937, tot Dory, dar şi în anul 1938 atunci când din mai 1938 devine cinema Doina;
-         Maria TOMŞA;
-         Gh. MANIU, în 1938;
-         Nicolae SIGHIDIN şi Constantin GEORGIAN, în 1939, când devine cinema Grand;
-         Maria GEORGIAN, în 1941, când devine de la 1 aprilie cinema Arta;
-         N. TEODORIAN, în 1941;
-         Constantin POPOVICI, în 1943, devine cinema Crângaşi.
 În anii 1945-1947 proprietar devine Mihail NAUM, de origine germană, din Braşov, iar antreprenor devine Wilhelmina PETRI, numele sălii de cinematograf rămânând Crângaşi.

No comments:

Post a Comment

Cinema Izbanda

Cinema: Izbanda Autor: Cornel D. Ani: 1923-1984 Foto: diverse Adresa:  Calea Vacaresti nr. 19(...

Popular Posts