Cinematografe bucurestene: April 2026

Thursday, April 30, 2026

Cinema Bristol si Orient

Subiect:	Hotelul Bristol	Autor:	Cornel D.
Perioada:	1894-Prezent	Foto:	Diverse
Adresa:	Str. Academiei Nr. 3-5	Contributii:
.

Pe terenul unde se va construi Hotelul Bristol, cu intrarea pe strada Academiei, se afla o casa veche boiereasca cu o curte mare, in care se afla tipografia Ispirescu. Aceasta tipografie avea o istorie bogata. Initial a fost numita "Tipografia lui Rosetti" cu sediul in Sala Bossel, mai tarziu fiind mutata la "Sala Caimata", si in Str. Biserica Enei vis-a-vis de casa Pache, apoi pe Str. Brezoianu, Str. Patrascu Voda si in sfarsit pe Str. Academiei. (Bucureştii de altă dată. Volumul 1 - Constantin C. Bacalbaşa) (Gazeta Municipală 19 ianuarie 1941)

"Palatul" în care a funcţionat hotelul Bristol a fost proiectat de arhitectul Filip Xenopol. Acesta a fost fratele istoricului A.D. Xenopol și al diplomatului Nicolae Xenopol,primul ambasador al României în Japonia. Cladirea a fost ridicata în anul 1894. Alte cladiri importante ale arhitectuli Filip Xenopol au fost Pasajul Macca – Villacrosse și Palatul Administrativ din Râmnicu Sărat.

Primul proprietar al imobilului a fost negustorul și filantropului evreu, Max Asiel; o școala mixtă, de pe str. Sevastopol, i-a purtat pentru un timp numele.

Dupa deschidere in anul 1894, atrepriza hotelului o aveau F. Stiefler si L. Sickha. Cu alte cuvinte firma "F. Stiefler & L. Sickha" se ocupa de operatiunile de zi cu zi ale hotelului.(Epoca, seria 2, 02, nr. 0110, 17 martie 1896).

Firma hotelierilor "F. Stiefler & L. Sickha" aveau in grije si "Gradina-berarie Bristol". Se pare ca acestia au intrat in faliment in 1899 iar toate bunurile lor inclusiv mobilierul au fost vandute pentru suma de 50.000 lei D-lui Waldemar Hoeflich, pentru a acoperi suma datorata creditorilor.(România economică, 01, nr. 20, 24 octombrie 1899) Firma hoteliera "Georges" a preluat antrepriza Berariei Bristol. (Adevărul, 17, nr. 5286, 22 aprilie 1904)

Hotelul Bristol a fost unul dintre marile hoteluri bucurestene din acea perioada avand printre cele mai moderne facilitati, purtand numele de Grand Hotel Bristol. La deschidere adresa era pe Bd. Academiei, in vecinatatea "Senatului", aflat in cladirea Universitatii, si a Postei Romane aflata pe Str. Doamnei. "Hotelul era prevazut cu toate instalatiile si confortul cel mai modern precum: telefon, ascensoare bai, comisionari, omnibusuri, echipagiuri si lumina electrica. Tramwayul electric circula in fata hotelului." (F. Stiefler & L. Sickha)

Initial, la subsolul hotelului a fost deschisa o "Academie de biliard". Cu cativa ani mai inainte, se introdusese in Bucuresti, "Academia de biliard". "Cea d'intaiu Academie a fost infiintata de catre doi domni: Bratianu si Panamihalopolu. Aceasta Academie functiona cu lucatori de biliard adusi de la Paris si se baza pe pariuri." (Bucureştii de altă dată. Volumul 3 : 1901-1910 - Bacalbaşa, Constantin C.). Moda biliardulaui nu a durat decat 2-3 ani. In localul clubului de biliard a fost deschisa mai tarziu sala Cinematografului Bristol.

Incepand cu anul 1900, datorita faptului ca cinematograful incepuse sa faca "valuri" in bucuresti, una din salile hotelului a fost folosita tocmai in acest scop, sub numele de Cinema Bristol.

In noaptea de Mercuripe la 7 si jumatate seara o explozie puternica ameninta Hotelul Bristol. Pasagerii sunt cuprinsi de panica. Baiatul din tutungerie din josul hotelului nebagand de seama pune foc la un pachet de iarbá de pusca. Doi raniti usor si multa spaima. (Gazeta ilustrată, 01, nr. 001, 17 decembrie 1911)

In timpul Primului Razboi Mondial, imobilul a fost rechizitionat si a fost folosit drept sediu Comandamentului armatei turcesti de ocupatie. Tot atunci sala de cinema a primit numele de "Cinema Orient". Dupa incetarea ostilitatilor cinematograful revine la numele de "Cinema Bristol".

În anul 1923 imobilul intră în reparaţii generale, impreuna cu cinematograful Bristol de la parter. Un an mai tarziu in mai 1924 hotelul se redeschide sub numele de "Hotel Esplanade". (”Lupta” din 16 mai 1924). La deschidere hotelul se afla pe Bd. Academiei Nr. 8. Proprietarul hotelului la acea vreme a fost Dl. Ing. Ignatie Mircea, care avea si imobilul din Bd. Academiei Nr. 6 in care functiona "Bodega Mircea". Familia acestuia au deschis dupa 1930 un restaurant bine cunoscut, restaurantul-terasă Mircea cel Mare, aflat pe Bdul Elisabeta nr. 2, în faţa intrării cinematografului Corso din Palatul Cercului Militar.

Hotelul se va numi pentru un timp "Hotel Espalanade Palace".

In anul 1927 Ignatie Mircea semneaza un contract cu D-l Jacob Friedmann, prin care inchiriaza D-lui Jacob Friedmann Hotelul Esplanade de la 5 Octombrie 1929 pana la 1O Octombrie 1934, cu o chirie anualä de 2.700.000 lei. (Dosarul Nr. 12.339 din 1927)

In anul 1930 se hotaraste scoaterea la vanzare a Hotelului Esplanade pentru a acoperi datoriile proprietarului Ignatie Mircea. Banca Albina a fost unul dintre principalii creditori
===
Mai jos un estras din Monitorul Oficial al României. Partea a 2-a, nr. 287, 8 decembrie 1931 cu o desctiere amanuntita a proprietatii.

Dl. Iguatie Mircea este dator Bancii "Albina" din Sibiu suma de 28.487.000 plus interes. Drept urmare proprietatile acestuia sunt scoase la vanzare pentru a acoperi suma necesara. Acestea includeau Hotelul Esplanade (fost Bristol) din Str. R. Poincare Nr. 3 colt cu Bd. Academiei Nr. 8, si imobilul din Bd. Academiei Nr. 6 in care functiona "Bodega Mircea".

"Hotel Esplanade, fost Bristol, este constructie de zid de caramida, de beton, constructie masiva, acoperita cu tabla plumbuita, si tabla de zinc, compus din 3 corpuri, cari stint insa legate intre ele, si anume: un corp principal care ocupa, fatada catre ambele strazi si doua corpuri in curte.
Corpul dela fata este compus din parter si 3 etaje, asezat in intregime pe pivnite boltite, cu planseele din boltisoare de caramida intre traverse de fier.
Spre fatada din bulevardul Acedemiei spre colt, sunt doua pivnite suprapuse.
In pivnitele dinspre strada Poincaré este instalat caloriferul cu 3 cazane (din care unul cu apa calda) si mai sunt inca, alte incaperi ca subsol si o spalatorie.
Parterul are 10 pravalii si un gang spre strada Poinearé, iar spre bulevardul Academiei are intrarea si hallul hotelului, pe jos cu mozaic, scara de marmuria, o pravalie despartita în stânga,2 incaperi pentru biururile hotelului, sala de lectura si o sala mare de bodega, luxoasa, artistic lucrata, cu coloane si bolti, cu marmura si stucatura, mozaic pe jos. Aceasta, sala însa este inchisä spre hotel si strada si are actualmente intrari numai spre sala vecina, de bodega, adica în imobilul vecin. In fundul cladirii 4 closete spre curtea interioara, deservind pravaliile.
Doua scari de serviciu pentru etaje. Trei etaje cu 84 de camere, din cari 12 cu bai alaturate, alte 8 camere mai mici pentru personalul hotelului, 4 camere de bai separate, 12 closete cu despärtituri de faianta. La fiecare etaj câte un mare hall, cu imitatie de marmura, pe jos si galerii.Camerile cu parehete de Stejar, peretii, fie tapetati,fie in ulei, lavaboul cu apa calda si rece.
Numai putine camere cu zugrhveli. Dependintele au dusumele. Pod pe toata intinderea etajelor. Imobilul are calorifer, sobe de faianta în unele camere, electricitate, lampi, policandre si diverse lampi si lustruri, ascensor electric, balcoane la etaje, cn balustrade de fier.
Partea din fund a salii mari de bodega din parterul acestui imobil formeaza un alt corp de eladire in continuare aprimului corp si are un mic etaj cu scara, si doua incaperi.
In fundul curtii un corp de cladire renovat, având odaie in curte si gura pivnitei si etaj cu 3 incaperi si bucatarie. Acest corp de cladire actualmente este lipit de imobilul alaturat din bulevardul Academiei Nr.6, formând corp comun.
Terenul pe care se aflà toatea aceste constructiuni si curtea, interioara are o suprafata de circa 1.420mp, cu urmhtoarele vecinatati:
La nord, in fata bulevardul Academiei, pe 23,85 m; la ést strada R. Poincaré, 49,10m. tesitura coltului intre strazi are 3,50m.; la vest proprietatea Ig. Mircea, 34,90m. si proprietatea bisericii Doamnei, 17,80m; la sud cu proprietatea C. Maican, azi Cladirea Româneasca, pe 37,85m.
Valoarea de 65.424.000 de lei a fost fixata pentru imobilul din strada Academiei Nr. 3, astazi strada R. Poinearé, colt cu bulevardul Academiei Nr. 8, numit Hotel Esplanade."

Vanzarea si adjudecarea sus mentionatului imobil se va face in pretoriul tribunalului Ilfov, în ziua de 15 Mártie 1932, ora 13.

In anul 1934 se infiinteaza "Societate anonima romana Hotel "Esplanade"", cu sediul pe Str. Eduard Quinet Nr. 6 (B-dul Acaderniei Nr. 8 in 1937). Iacob Friedmann este unul dintre actionarii principali ai societatii. Se pare insa ca aceasta societate actiona sub tutela "Bancii Albina' aceasta fiind principalul investitor.

La data de 26 octombrie 1940 Comandamentului German ocupa localul Prefecturii Judetului Ilfov din strada Ilfov nr. 6. In aceasta situatie Prefectura Judetului Ilfov are nevoie de un nou sediu. In decembrie 1940, Comisia Mixta de Rechizitii rechizitioneaza? contra unei chirii platite companiei SAR Hotel Espanade, hotelul in care se instaleaza Prefectura Judetului Ilfov. (Gazeta Municipală 09, nr. 445, 3 noiembrie 1940)

In 1941 societatea a suferit o pierdere de 358.000 lei.

In martie 1941 "Banca Albina" din Sibiu care avea o mare parte din actiunile Societatii "Hotel Esplanade" cumpara in totalitate SAR "Hotel Esplanade", care insa continua sa opereze afacerea sub acelasi nume.

In timpul bombardamentelor anglo-americane din 15 aprilie 1944 si germane din 24 august 1944 cladirea este destul de grav avariata. In aceasta situate Prefectura Judetului Ilfov este nevoita sa paraseasca cladirea.

In perioada imediat urmatoare dupa razboi imobilul este total renovat.

In februarie 1949 Societate anonima romana Hotel "Esplanade" intra in lichidare. (Monitorul Oficial al României. Partea a 2-a, 117, nr. 032, 8 februarie 1949)

În anii socialismului, în imobilul în care a funcţionat Hotelul Bristol, Esplanade şi-a avut sediul şi Institutul Proiect Bucureşti.

Primăria Capitalei a aprobat la începutul anului 2019 proiectul prin care va renaște Hotel Bristol.

Clădirea de aproape 5.000 de metri pătrați este monument istoric din anul 2004. La finalul consolidării, clădirea va redeveni hotel de 4 stele, cu toate dotările necesare.

Adresa imobilului a variat in timp. Initial pe Str. Academiei Nr. 3, in 1924 devine Bd. Academiei Nr. 8, din nou Str. Academiei Nr. 3 in 1929, Str. R. Poincare Nr. 3 in 1930 si B-dul Regele Carol I dupa 1931. Astazi adresa este Bd. Regina Elisabeta Nr. 11.

In timp la parterul hotelului au functionat diferite magazine: "La Doi Cocosi", magazin de coloniale(1896), Beraria "Bristol(1904), Cafeneaua Bristol(1909), "Arie" Magazin special de cafea (1909), Magazin de lenjerie fina(1931), Drogherie, La Marculescu(1941).

De mentionat faptul ca vis-a-vis pe Bd. Academiei se afla faimoasa gradina restaurant "La carpati", precedata la aceiasi adresa, in jur de 1900 de Gradina Hugo(Adevărul, 16, nr. 4962, 25 mai 1903).

Gradina Hugo la randul ei a fost precedata de "Beraria Noua" deschisa in octombrie 1897. (Epoca, seria 2, 03, nr. 590, 19 octombrie 1897).

In incinta hotelului dea lungul vremii si-au avut domiciliul senatori, deputati, oameni politici si financieri, cadre militare.

Cinema Bristol si Orient

Dupa cum am mentionat mai sus dupa anul 1900 au inceput sa aiba succes proiectiile cinematografice.
Neavand sali dedicate pentru acest scop, filmele erau proiectate in sali inchiriate de la companiile teatrale sau in gradini de vara ale anumitor restaurante.
Sala de cinema a hotelului Bristol a fost printre primele sali care au servit strict acest mediu, cinematograful. Asa dupa cum am mentionat sala a fost initial folosita drept club de biliard.

Coproprietari ai Cinematografului Brietol au fost doi domni intreprinzatori care au intuit dezvoltarea masiva a cinematografului in anii urmatori. Acestia au fost D-l Antonio Machnich si D-l Ing. Celestino Costa. Acestia au fost coproprietarii cinematografelor Doamnei, Bristol si Buzesti. Antonio Machnich a fost si proprietarul firmei Volta-Film.

Cinematograful functiona inca sub acest nume in vara anului 1917. O data cu intrarea trupelor de ocupatie in Bucuresti in iarna aceluiasi an, Hotelul Bristolm devine resedinta trupelor otomane de ocupatia, iar cinematograful devine "Cinema Orient".

Dupa anul 1920 apare din nou sub numele de Cinema Bristol, cu adresa pe Bd. Academiei Nr. 8.

În spatele hotelului a existat o curte interioara folosită începând de la 1902 pentru diverse spectacole, în special de teatru, si chiar de film.

Nu am prea multe informatii despre soarta cinematografului.

Links: 1,

Noul construit Hotel Bristol La intersectia Bd. Universitatei cu Str. Academiei in 1899

1899

1900

1902

1904

1906

1907

1910

1912

1918 Cinema Orient

1919

1932

1942

2020

2025

1931

1909

Gradina Bristol Epoca, seria 2, 04, nr. 769, 23 mai 1898

Epoca, seria 2, 02, nr. 0110, 17 martie 1896

Beraria Bristol Adevărul, 17, nr. 5286, 22 aprilie 1904

Adevărul, 27, nr. 8854, 9 mai 1914

Adevărul 25 ianuarie 1925

1931

1924

1909

Viaţa Cinematografică 1, nr. 2, 25 martie 1914

Adevărul, 33, nr. 11014, 23 ianuarie 1920

Cinema Bristol Adevărul, 33, nr. 11227, 4 noiembrie 1920

1917

Cinema Orient 24 Januar 1918

Multumim pentru vizita!

Wednesday, April 1, 2026

Palatul Costache Ghica si Cinema Lyric

Subiect:	Palatul Costache Ghica	Autor:	Cornel D.
Perioada:	1850-1944	Foto:	Diverse
Adresa:	Piata Valter Maracineanu	Contributii:
.

Costache Ghica nascut in 1797 a fost fiul lui Dimitrie Ghica si Maria Ghica. A fost fratele Printului Alexandru II Ghica, si al domnilor Grigore Ghica IV şi Alexandru Dimitrie Ghica.

A fost casatorit cu Marițica Bibescu in 1834, dar casatoria nu a durat mult.

Costache Ghica nu a avut ambitii mari in viata, preferand viata de petrecere. Datorita conectiilor politice a fost numit însă spătar și colonel al milițiilor valahe, sub supravegherea rusă, în timpul domniei lui Alexandru al II-lea Ghica, fratele vitreg al lui Costache. De altfel, domnitorul Valahiei ii devine naș la casatoria lui cu Maria (Mariţica) Văcărescu, fiica poetului Nicolae Văcărescu, in 1834.

Casatoria lui Costache cu Mariţica a produs patru copii născuţi între 1835 şi 1840, dar nu a fost de lunga durata. Mariţica incepe o afacere torida cu noul domnitor Gheorghe Bibescu. In primăvara anului 1843 Mariţica va părăsi casa din Uliţa Brezoianu şi se va instala în Palatul Domnesc de peste drum.

Costache Ghica isi va creste singur copiii in resedinta din Ulita Brezoianu unde isi va gasi sfarsitul in 1852.

Palatul spatarului Costache Ghica a fost inaltat in prima jumatate a sec. al XIX-lea. Nu am reusit sa gasesc inca data exacta. Adresa initiala a imobilului a fost Uliţa Brezoianu(mai tarziu Str. Brezoianu).

Se pare ca, imobilul initial a fost mult mai mic ca suprafata. Planul Rudolf Artur Borroczyn din 1846 ne arata o cladire mult mai mica decat imaginile din 1856 sau de mai tarziu. Este posibil ca in jur de 1850 cladirea sa fi fost extinsa sau demolata si reconstruita la dimensiunile pe care le stim. Plan der Stadt Bukurest din 1856 si fotografiile lui Ludwig Angerer din acelasi an ne arata dimensiunile noii cladiri.

Nu am gasit informatii despre proprietarii cladiri dupa moartea lui Costache Ghica in 1852.

Costache Ghica in 1831

În 1862, palatul ajunge în proprietatea Statului, în acesta instalându-se Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice.

Îcepand cu 31 octombrie 1865 aici isi avea sediul "Societatea Atheneul Roman" care avea trei secţii: literară, ştiinţifică şi morală. Primul preşedinte ales a fost Petre S. Aurelian. Tot aici se aflau Conservatorul de muzica si Artä dramatica al Societatii Atheneului Român.

În fosta casă Ghica, în corpul dinspre Cişmigiu, s-a amenajat o sală care putea cuprinde 500 de personae. Aici aveau loc intruniri si concerte sub tutela "Ateneului". Aici a debutat in primavera anului 1889 , tanarul George(Gheorghe) Enescu actualul palat al Ateneului fiind inca in constructie.

Tot în aceasta cladire ia fiinta 1866 "Societatea Literară Română", rebotezată în 1867 "Societatea Academică Română" și transformată în 1879 în "Academia Română".

Dupa 1890 fostele case Ghica, devin proprietatea Colonelului Maican. Sala adiacenta este folosita pentru prezentarea concertelor de opera, opereta si teatru.

Cladirea a fost cunoscuta in acea perioada sub numele de "Teatrul Maican" dar si "Teatrul Lyric". (Adevărul, 24, nr. 7900, 10 septembrie 1911)

Dimitrescu Maican noul proprietar al cladirii s-a gindit la transformarea "Ateneului" Intr-un mic teatru si ideea sa a fost imediat pusa in practica. Au fost contactati un numar de arhitecti. Dintre toate planurile luate in consideratie cele ale arhitectului Grigorie Cerkez erau cele mai apropriate de viziunea proprietarului.

Grigorie Cerkez a si fost insärcinat cu executarea planulul si Intr-un timp foarte scurt, el a ridicat, in locul Ateneului vechi, o clädire care avea mai mult aerul unei biserici, dar al carui interior avea o architectura demnä de admirat.

Interiorul Teatrului Lyric parea, la prima vedere, foarte mic. Distributia lojelor Insa, a parterulul si a balcoanelor, o inovatie la acea vreme in teatrele bucurestene, era fäcuta in asa fel incat numarul locurilor din acest teatru era cu malt mal numeros decat cele din (vechiul)Teatru National. Decorurile, foarte luxoase si de mult gust, dadeau teatrului un aspect
de o rara eleganta. Se pare ca proprietarul a investit mai bine de 100.000 lei pentru aceste imbunatatiri.

Cu toate ca fostul Colonel Maican nu avea un nume bun, din cauza acuzatiilor si a proceselor prin care trecuse, a tinut dintr-un sentiment usor de inteles, sa reboteze noul asezamant "Teatrul Maican". Din cauza antecedentelor proprietarului si a presei nefavorabile, afacerile teatrului erau precare. Colonelul Maican, urmind sfatul prietenilor, schimbä numele teatrului in "Teatrul Lyric".

1893 Moș Teacă și Mealy
la Teatrul Liric - Adevărul 18 oct 1893

Se pare ca domnul Maican era urmarit de ghinion. In noaptea de 23 spre 24 noiembrie 1895 dupa reprezentatiunea operetel "La fille du Tambour - major", la orele 2 si jumätate, sergentul postat in piata "Veclului Tribunal" observa fum si flacari iesind din podul teatrului Lyric si contacteaza sectia pompierilor din apropiere si Prefectura Politiei. Pana la venirea pompierilor focul sa intins cu repeziciune probabil din cauza lemnariei uscate a cladirii. Pompierii nu au stiut cum sa impiedice intinderea focului. Mai tarziu, spre dimineata au sosit inca doua echipaje de pompieri si mai tarziu proprietarul D-l Maican. Focul a inaintat si ars atat de rapid incat la orele 7 dimineata nu mal rämäsese nimic din teatru. Focul a ars mocnit inca 2 zile. Concluzia autoritatilor a fost ca focul a fost pornit de cineva.

"Elegantul si cochetul Teatru Lytric este azi o ruina ; nimic, dar absolut nimic n'a ramas din decorurile frumoase, din costumele lucsoase, din candelabrele scumpe, din ornamentatia
interioara si din bancile si scaunele luxoase ale acestul teatru. Totul s'a prefäcut in cenuse. Cum s'a Inceput focul? Cine l'a pus? Cum s'a Intins asa de repede? E treaba parchetulul si a politiel sa afle."(Epoca, seria 2, 01, nr. 0018, 24 noiembrie 1895)

Incendiul a cuprins si imobile vecine unde se gasea Tribunalul si Parchetul.

Nu dupa mult timp proprietarul, care asigurase cladirea teatrului pentru 100.00 lei incepe reconstructia acestuia.

"In aceiasi vreme, colonelul Maican fiind silit sa darame o parte din casele vechi ce avea in jurul Pietei Valter Maracineanu, refacu bucata ce era inca solida si reconstruindu-o, facu acolo o noua Sala de Teatru, cu instalatiuni complecte pentru asa ceva, pc care destinand-o spectacolelor muzicale o numi Teatrul Lyric". "El a inaugurat acel teatru cu reprezentatii ale unei Companii germane in frunte cu Betty Stoyan, artista de mare faima a genului Operetei la Wiena, atunci."(Bucureştii Vechiului Regat - Costescu, George)

Adresa imobilului a variat in timp, incepand cu Ulita Brezoianu si mai tarziu Str. Brezoianu. In planul Papazoglu din 1872 o gasim sub numele de "Rondelu tribunalului" iar in 1894 "Piata Tribunalelor" (Voinţa naţională : Ďiar naţional-liberal, 11, nr. 2980, 29 octombrie 1894). Mai tarziu devine Piata Valter Maracineanu.

Imobilul a fost cunoscut la început de 1900 şi sub numele de „Ateneul vechi”, dar si sub numele de Teatrul Lyric sau "Leon Popescu"(1905-1910).

Tot in jur de 1900 au inceput sa fie prezentate proiectii cinematografice. Inca nu aparusera sali de cinematograf iar spectacolele erau prezentate in vechile sali de teatru.

In 1903 Teatrul Cinematograf Oeser prezenta spectacole de cinematograf in sala Teatrului Lyric. Se pare ca spectacolele nu atrageau suficienta clientela astfel incat directorul Teatrului Oeser anunta reprezentatii speciale doar pentru barbati, luni seara decembrie 15 la ora 9. Cu o ora inainte de inceperea spectacolului se facuse o "coada dupa colt pe Brezoianu si tramvaiele veneau pline". "Prin loji erau câte 10-15 persóane, in loc de 5. Teatrul Lyric parea ca sta sa se darame." (Gazeta artelor nr. 35, 15-25 decembrie 1903)
Dupa cum am mentionat mai sus, la inceput de secol XX a fost cunoscut si sub numele de "Teatrul Leon Popescu”

Leon Popescu nascut in 1864 intr-o familie proeminenta de boieri din baragan intra initial in politica fiind Senator de Ialomita in 1905 si deputat in 1915.

A fost un producator de teatru si cinematografie roman. Cunoscut in special pentru productiile Independența României (1912), care a fost prima productie de lung metraj din istoria filmului romaneac, Spionul (1914), Amorurile unei printese (1913) si Cetatea Neamtului (1914).

Devine proprietarul Teatrului Lyric dupa 1900, nu cunosc data, si in timp rearanjeaza curtea proprietatii pentru a folosi drept studio de filmare improvizat. Societatea sa de productie infiintata in 1913, numita "Filmul de Artă Leon M. Popescu" a fost si distributorul filmelor produse de Leon Popescu. A fost unul dintre cei mai importanti producatori de film din Romania, un adevarat pionier, contribuind la fuzionarea dar si la demarcarea filmului si a cinematografului.

Leon Popescu moare pe data de 16 aprilie 1918 la scurt timp dupa ce studiourile sale de film sunt distruse intr-un incendiu.

Din 1922 pe scena "Teatrului Lyric" se susțin și spectacolele "Operei Române".

Clădirea a fost deteriorată de cutremurul din 10 noiembrie 1940, Opera Română fiind mutată în sediul Teatrului Regina Maria. (”Rampa” din 7 februarie 1943)

”Rampa” din 7 februarie 1943

Clădirea "Teatrului Lyric" a fost distrusă în urma bombardamentului aviaţiei germane din 24-25 august 1944.

Pe locul ruinelor acestei primei clădiri de Operă din București, a fost clădit, în perioada 1959-1961, Blocul Liric.

Undeva în curtea interioară a Blocului Liric se află o plăcuță cu un istoric al locului, montată de cei de la Grupul de Inițiativă Cișmigiu:

"În vremuri demult pierdute în locul blocului se afla casa marelui spătar Costache Ghica, iar ulterior casa a servit drept sediu pentru instituții precum Academia Română, Tribunalul, Teatrul Lyric, Societatea filmul de artă română Leon Popescu și a găzduit spectacole ale Operei Române.

În august 1944, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, clădirea Teatrului Lyric fost bombardată, iar 15 ani mai târziu, în 1959, a fost ridicat Blocul Liric, o construcție solidă, cu linii drepte, reprezentativă pentru stilul arhitecturii comuniste al vremii. Asta îl și distinge, de fapt, de multe dintre clădirile din zona Cișmigiului, care sunt mai vechi.

Construit sub forma unui U, cu zece etaje, blocul are trei scări și 220 de apartamente. Sunt două ganguri cu porți zăbrelite prin care poți intra în curtea interioară. Scara C, în care locuiesc eu, e lipită de parcul Cișmigiu. Scara B dă spre Brezoianu, iar Scara A, din mijloc, e paralelă cu piața Valter Mărăcineanu. În 2018, parterul uneia dintre scări a trecut printr-un proces de remodelare. Arhitecții Alexandra Mihailciuc și Andrei Tache au inițiat proiectul BLOC. UNBLOCK, bazat pe ideea de regenerare a patrimoniului din perioada socialistă, în care au implicat studenți la arhitectură, design, fotografie și antropologie. E locul pe care îl admir de fiecare dată când mă duc să plătesc întreținerea, în special cutiile de scrisori, care, așa cum arată acum, refăcute (și vopsite într-un bej plăcut), mă trimit cu gândul la sertarele cu fișe de lectură dintr-o bibliotecă veche.

Pe atunci, Leon M. Popescu „instala” Teatrul Lyric în conacul de unde tocmai se mutase Tribunalul, și crea un spațiu cu „dotări moderne” și un program de spectacole la zi. Și atunci, la fel ca acum, scopul era de a inova (dar și de a face bani, evident) și de a ține pasul cu ce se întâmplă pe afară; evenimentele care aveau loc la Lyric „urmăreau educarea în spirit european a locuitorilor Capitalei”. Pe lângă operă și operetă, la Lyric erau organizate proiecții de film, Leon M. Popescu fiind, printre altele, și producător de film. A produs, printre altele, Independența României (1912), iar în 1913 organiza o proiecție cu circuit închis pentru Amorurile unei prințese, printre spectatori numărându-se Liviu Rebreanu, Emil Gârleanu și Ion Minulescu. La fel ca azi, zona colcăia de hipsteri și de creativi, de „bucureșteni get-beget”, dar și de provinciali rătăciți ca mine."